OPOZIȚIA USR ESTE DOAR PE FACEBOOK. Azi consilierii locali USR vor vota în favoarea studiului de fezabilitate a Metroului. Cum se traduce "correc"t ce mestecă Ghinea despre Metrou și de ce activiștii civici clujeni sunt revoltați?

Focile din Consiliul Local Cluj-Napoca vor vota la unison în favoarea studiului de fezabilitate a proiectului de metrou. Da, și cei de la USR. Așa au decis ieri în ședința de la 17:00.

Cum vă ziceam ”opoziția” se face doar pe Facebook. Iar activitatea hipsterilor locali din CL Cluj-Napoca este de gen unicornul roz și bombonele pentru mămici cu copii mici, nu pentru șantiere, lopată, târnăcop și noroaie - așa cum se face adevărata opoziție. Dacă Boc a pronunțat cuvântul ”progres” și l-a legat de ”viitor”, întreaga opoziție de cumetrie din CL Cluj-Napoca s-a aliniat la mașinăria de vot.

Activistul clujean Szakats Istvan le pune câteva întrebări de bătut obrazul gros tuturor ”sconsilierilor” locali din CL Cluj-Napoca. Care cred că trebuie să-l servească pe Emil Boc, nu pe clujeni și interesele lor prioritare.

Prin urmare, mai întâi vă prezentăm întrebările și petiția pe care Szakats Istvan intenționează să o depună la funăria lui Boc, apoi, de același autor, cum s-ar traduce ipocrziiile lui Ghinea care chipurile s-a luptat și s-a bătut pentru ca această lucrare să nu devină o lucrătură.

SINCER: eu, Victor Lungu, sunt convins că toată tevatura este numai pentru a se furgăsi pentru amicii politici ai primarului banii din studiile de fezabilitate. Mi-am răcit ani de zile gura și tastatura să explic ce cimitir al studiilor de fezabilitate sunt sertarele din primăria Cluj-Napoca, cum se fac aceleași studii cu aceleași rezultate (trei pentru Aqua Park numai în zona SUN, cu rezultatul că nu se poate că e stâlpul Electrica), dar s-au încasat banii și s-au îngropat lucrările. Dar ce să-i faci când procurorii DNA Cluj dorm în birourile proaspăt renovate, tot la doi ani, de către Maestrul și Excelența Sa, Emil Boc?

”Stimați Consilieri Locali USR, UDMR și PNL, azi la 14:00 în ședința de Consiliu Local o să votați la unison în favoarea studiului de fezabilitate a proiectului de metrou. Da, și cei de la USR. Așa au decis ieri în ședința de la 17:00.

Stimați Consilieri Locali, mă întreb dacă azi veți vota în cunoștință de cauză - având în vedere că studiul de fezabilitate (publicat joia trecută) are peste 700 de pagini.

Câțiva cetățeni ne-am pus peste weekend să verificăm documentul. Studiul are câteva omisiuni și erori pe care sigur le-ați observat și dumneavoastră. Vizavi de acestea, având în vedere responsabilitatea și responsabilitățile dumneavoastră, vă întrebăm:

1. Vă deranjează cumva că din studiu lipsește Planul de Management al riscurilor?

2. Vă deranjează cumva că din studiu lipsesc 15 studii de specialitate (geotehnic, seismic, arheologic, etc)?

3. Vă deranjează cumva că din studiu lipsește orice documentație legată de exproprieri?

4. Vă deranjează cumva că în document este prevazută darea în folosință a fazei 1 în anul 2033, pe această bază realizându-se calculele? (pag. 214)

5. Vă deranjează cumva că nu există niciun termen de execuție pentru infrastructura electrică - 1 statie de 110kV , 50MVA, 15 posturi de transformare subterane, 22 de puncte de injecție pe medie tensiune?

6. Vă deranjează cumva că pentru stațiile Piata Avram Iancu și Unirii se cer termene suplimentare de executțe din cauza clădirilor istorice (pag 146)

7. Vă deranjează cumva că costurile anuale de operare sunt de 29 milioane EUR fără TVA (34,5 mil. cu TVA) - ceea ce ar insemna 94.500 de călători zilnic la preț bilet de 1 EUR pentru a acoperi costurile de funcționare (amortizarea investiției nici nu este luată în calcul)?

8. Vă deranjează cumva că analiza e bazată pe prețuri fixe la nivelul anului 2018?

9. Vă deranjează cumva că totuși, "profitul" net de -7% este calculat la bază de 1,352 miliarde EUR (pag 162)?

10. Vă deranjează cumva că documentul enumeră totuși câteva riscuri din categoria inacceptabilă, anume contestarea procedurilor (pag. 181) respectiv alunecările de teren (pag. 182)?

11 Vă deranjează cumva că calculele de la pagina 209 sunt bazate pe cursul EUR-RON din 2018 și se bazează pe aproape 20.000.000 călători anual la un venit per călător de 0,36E, iar raportat la acest calcul, pierderea anuală ar fi de 21.800.000 EUR?

12. Vă deranjează cumva că beneficiile de timp (pag.165) sunt cu valori mari, dar primul tronson pus in funcțiune NU deserveste zona cu cel mai mare trafic, adică Floresti - Cluj, ci o zonă bine acoperită de transport public de suprafață cu benzi dedicate (zona Mărăști - centru - Mănăștur)?

13. Vă deranjează cumva că la capitolul Beneficii Actualizate (pag. 166) - la beneficii de 2,4 miliarde euro se impune recalcularea cu baza de 1,724 miliarde EUR fără TVA, caz în care raportul cost-beneficiu nu mai e 1,58 ci 1,39?

14. Vă deranjează cumva că analiza economică e bazată pe scenarii cu 5, 15 si 25% creștere a costului de exploatare și a investitiei, dar costul actual estimat de 1,724 miliarde EUR este cu 27,5% mai mare decat cel din document (1,352 miliarde EUR)?

15. Vă deranjează cumva că execuția racordului de 110kV cu Statia Est, Nord, Câmpului și Mănăștur nu este deloc luată în calcul, cu toate că aceasta este o lucrare de mare anvergură?

16. Vă deranjează cumva că posibilitatea de tasare a clădirilor (în special a blocurilor de 10 etaje din Mărăști și Mănăștur) va fi studiată într-o etapă ulterioară a proiectului - ceea ce aduce un risc semnificativ de colaps al clădirilor?

17. Vă deranjează cumva că în mai multe zone (v. pag. 95), la adâncimea de forare/săpare (12-29 m) este sol necoeziv (se poate surpa)?

18. Vă deranjează cumva încadrarea lucrărilor (pag. 98) la risc geotehnic major (categoria 3)?

19. Vă deranjează cumva că secțiunea pod Aurel Vlaicu este considerată CRITICĂ d.p.v. tehnologic” (săpătură deschisă + TBM) și până în acest moment nu se cunoaște fundația Podului Cehoslovaciei? (pag 108)?

20. Vă deranjează cumva că pe str. Teodor Mihali este “practic imposibil ca excavarea la 20-25 m sa nu conduca la deplasarea pereților”, altfel spus solul din nisip și praf se va surpa, punând în pericol și blocurile și săpătura (pag 109)?

Vă mulțumim.

Aceste document va fi depus la Registratura Primăriei Cluj-Napoca și trimis tuturor consilierilor locali, viceprimarilor și primarului înainte de ședința din 22 noiembrie 2021.

Cine dorește să co-semneze documentul, rugăm să semnaleze acest lucru prin comentariu adăugat la postare.”

ȘI ACUM DESPRE IPOCRIZIILE SinecUSRistice ALE LUI GHINEA:

#Ghinea despre #metrou. Cum se spală Ghinea pe mânuri pe speța metrou? Elegant. “L-ați propus, ați insistat, l-ați căpătat. Amu să vi-l ungeți în cap, îi traba voastră, pasărea pe limba lui să moară”. Citate:

1. “Proiectul ăsta inclus de Primărie și Guvern în PNRR, eu l-am luat, l-am dus mai departe, l-am redimensionat în urma negocierilor cu Comisia Europeană și este acolo, în program.”.

Se va citi: n-a fost ideea mea domne. Au venit ei, au insistat, eu doar i-am ajutat cât am putut.

2. “Au fost întrebări foarte specifice de la Comisie, pe care le-am adresat primarului de la Cluj. Fiind un om serios, domnul Boc și-a asumat niște termene de livrare”.

Se va citi: v-ați riscat la  tromboane cu Bruxelles-ul? V-ați aruncat la promisiuni? Acum să vă vedem la rampă.

3. “Eu am avut acest proiect pe care, ca ministru, l-am dus mai departe cu bună credință.”

Se va citi: n-am avut putere să mă împotrivesc, așa că m-am autoprotejat punându-i împreună pe Boc cu Bruxelles-ul.

4. “Nu am niciun motiv să mă-ndoiesc de seriozitatea acestui proiect, mai ales că Primăria Cluj și-a asumat și termene, și costuri.”

Se va citi: popcorn, și numa mă uit cum vă mâncați singuri omenia cu prețurile dublate în 6 luni etc.

5. “Eu am încredere în decizia Comisiei.”

Se va citi: n-a fost decizia mea, să vi-l ungeți pe cap.

6. “Are un buget amestecat cu bugetul metroului de la București. Sunt două proiecte de metrou – Cluj și București -, care vor trage bani din PNRR pe măsură ce înaintează.”

Se va citi: dacă Bucureștiul va avansa și Clujul nu, s-ar putea să fie realocați banii.

7. “Un guvern al României are posibilitatea să revizuiască decizia în 2023, dacă progresul nu este suficient de rapid pentru metroul din Cluj.”

Se va citi: se pot lua banii la fel cum s-au dat. Cât a mai rămas adică.

8. “Decizia dacă e sau nu e necesar un metrou la Cluj le aparține administrației locale și comunităților de oameni care trăiesc acolo.”

Se va citi: să vi-l ungeți pe cap.

Adauga comentariu