Ludovic Orban, îmi cer scuze pentru faza de ieri. Nu toți clujenii sunt țărănoi ca Boc și Buda

Când știu ce aluat prost are Emil Boc în el din punct de vedere caracterial, când știu ce balon de săpun e acest țărănuș din Răchițele, UASCR-ist transformat în mare UNTOLD-ist, mi-e greu să vorbesc la București și cu bucureșteni despre felul în care este supralicitat Clujul, atât ca imagine publică, națională cât și internațională.  

Sunt ziarist, țin cu PSD, l-am luat la mișto de multe ori pe Ludovic Orban, dar astăzi simt că trebuie să îi cer scuze măcar în numele meu, ca cetățean al Clujului, pentru țărănia la care a fost supus ieri la Congresul județean al PNL Cluj.  

Țăranul din Sălaj, Daniel Buda, devenit obez fizic și financiar de prea multele mandate de deputat și europarlamentar, precum și țăranul din Răchițele, Emil Boc, la care îi dădea ta-su cu oul în cap când era premier, n-aveau cum să se comporte altfel decât țărănește.  

Să-l lași tu pe președintele Partidului Național Liberal singur în primul rând al sălii, marcând astfel, vezi Doamne, izolarea lui în marele PNL, înseamnă fie că ești un dobitoc cu studii de regie făcute la fără frecvență, fie un PDL-ist șosetar care n-are  nimic de-a față cu eleganța, fair-play-ul și prestanța unui membru al PNL.  

Ludovic Orban îți cer iertare. Eu sunt clujean de bun simț și pe mine nu mă caracterizează țărăniile. Ieri Emil Boc, Daniel Buda și din păcate Rareș Bogdan, care a legitimat grosolănia la care a fost supus Ludovic, au jignit nu numai Clujul, dar au jignit și PNL, partidul în sine. 

Ludovic Orban nu e Marcel Ciolacu. Orban, cu bune și rele, este omul care nu a părăsit PNL niciodată, care s-a dat la o parte când a simțit că e cazul, care s-a bătut cu Băsescu atunci când mulți tăceau, care a condus la victorie PNL. Nu te comporți ca janghina de provincie cu președintele PNL, chit că va mai ieși sau nu va mai ieși vreodată președinte. Fiindcă deocamdată ESTE. 

Am spus dintotdeauna: nu poți face din curvă măicuță evlavioasă, și nici PDL-ist nu poți face politician elegant. Voi, ăștia care îl tot adulați pe Boc în calitatea de membri ai PNL, crezându-l implicat în aripa Cîțu cu toată inima, pesemne că ați uitat cum țăranul din Răchițele, deja membru al PNL, făcea campanie electorală pentru cotoarba de Elena Udrea, exact când lui Iohannis îi ardeau buzele mai tare, înaintea primului mandat. Voi adulați un PDL-ist răspopit, ipocrit și trădător. Să nu uitați asta când, din întâmplare, Ludovic Orban ar putea fi reconfirmat în toamnă ca președinte. 

PS: Rusine si liberalilor "vechi" gen Abrudean ca l-ati lasat singur pe Ludovic!

Comentarii

Tudorache Constantin

20.07.2021 09:58

Boc,de la un timp,faci numai gafe..cu sparanghelia de Cluj,, acum te-ai urcat cu Catu pe scena,cand trebuiai sa stai cu Presedintele partidului pnl, Orban L.,ai facut la fel ca Monica Anisie, prima data l-a votat pe ORBAN si cand a venit Citu ai schimbat votul cu toti membrii sectorului 2.
Sunt unii care nu au Coloana vertebrala,se indoaie de cum bate vantul..Sa va fie rusine,oricum tot Orban iese Presedinte,si o sa va popeasca el pe multi...deoarece Citu are mari probleme,trebuie sa explice tarii ,unde s-au dus 54 Miliarde euro...Atentie Natiune.Treziti-va.

Adauga comentariu