De ce și-a retras Ioan Rus ”sponzorizarea” de la U Cluj. Dovada că sforarul Cosmin Irimieș e în spate la tot ce mișcă in "proiectul" U

V-am mai spus și în alte episoade, Radu Constantea a căzut în propria plasă în momentul în care, vrând să dea puțin ștaif proiectului de reconstrucție a lui U Cluj, a invitat toate universitățile să intre în Colegiul director al ONG-ului care manageriază proiectul.

De ce a fost acest lucru o mișcare proastă? Pentru că universitățile sunt zgârcite și nu au cum să dea bani, chiar și dacă ar vrea, pentru un proiect fotbalistic. Pentru că Universitățile și-au delegat în general oameni care nu au treabă cu fenomenul și care stau mână moartă acolo.

În fine, motivul principal pentru care a fost o decizie proastă este că intrarea universităților în proiect face foarte dificilă pe viitor intrarea unor privați în interiorul clubului. Radu Constantea credea în naivitatea sa că universitățile vor putea coabita cu investitorii privați și că își vor păstra statutul de actori mici fără pretenții în proiectul reconstrucției. Mare greșeală din partea lui Radu Constantea. La UBB, jinduind ca gravida la căpșuni, stătea uleiosul Cosmin Irimieș care susținut la spate de Dan Lazăr l-a carotat pe Radu Constantea din orice poziție.  

Ani de zile Radu Constantea s-a chinuit să repare greșeala și să scoată cumva din joc universitățile pentru a crea premisele intrării unor oameni de afaceri dornici să investească la U. Mereu s-a izbit de refuzul violent al UBB. Practic, în afară de faptul că era oarecum sluga lui Boc și reprezentatul Primăriei la U, Radu a fost prins și în chingile Universităților care nu l-au mai lăsat să miște.  

Cu totul altfel a fost situația în momentul intrării bătrânelului senil Constantin Răduță, în proiect. Sursele noastre ne spun că, imediat după numirea lui Răduță, Consiliul director a semnat o hârtie prin care Răduță e investit cu puteri depline, iar Consiliul director își suspendă activitatea pe durata mandatului lui Răduță. Tratament de care Radu Constanţea nu a beneficiat. În spatele acestei mișcări stă doar Cosmin Irimieș, cel care și-a dat acceptul ca aceste lucruri să se întâmple. 

Situația este cotoioasă. Clubul este înglodat de datorii, deși bani au cam fost, iar auditul comandat de Răduță și Blag ne dovedește că și ăștia doi proști au mușcat dintr-un porumb fiert, prea fierbinte. Oamenii de afaceri care au contribuit până acum la U Cluj strâmbă de mult pe la colțuri și sunt supărați de faptul că U Cluj le toacă banii, dar fără rezultate.  

Unul dintre ei este chiar Ioan Rus, cel care prin RMB Inter Auto a dat clubului mașini și probabil și ceva pișpirei, dar nu prea mulți că e cam zgârcit de felul lui. În fine nu contează, măcar omul a fost prezent în viața clubului și asta trebuie apreciat. Se pare că omul, supărat pe lipsa de rezultate și pe haosul din teren a anunțat clubul că își vrea mașinile înapoi. Mare șmecher, Ovidiu Blablag a zis că o rezolvă el și l-a sunat pe Rus. Care Rus i-a pus o singură condiție. Să rezolve în două săptămâni modalitatea legeală prin care privații să poată intra ca investitori la U. ceea ce papagalul de Blag nu a putut să facă. Și nimeni nu va putea deocamdată să o facă.  

Culmea, nimeni nu vrea să înțeleagă și de ce nu se va realiza așa ceva nici la Paștele cailor.  

Primo: pentru că Emil Boc nu va ceda brandul nimănui și niciun investitor nu va intra să încarce o societate comercială care nu are în acest caz cel mai important activ: brandul/palmaresul. 

Secundo: pentru că proiectul U Cluj e acum blocat în ghearele UBB, adică ale lui Cosmin Irimieș și Dan Lazăr, cu acceptul lui Emil Boc, și greu va mai ieși de acolo.  

Să se noteze încă ceva. Dacă prin absurd, sau foarte probabil, într-o zi Primăria nu va mai finanța ONG-ul care manageriază U Cluj, sau dacă vine un alt primar care nu mai consideră acest lucru o prioritate, U Cluj se va găsi în cea mai mare budă din istorie.  

Adauga comentariu